Ce tie
nu-ti place, altuia îi place
de Lucian Enasoni
Te întorci dupa un lung foto-trip de 2 zile, selectezi cele
mai bune fotografii care sunt 3 din cele 1000 pe care le-ai facut,
le stergi pe cele subexpuse, "miscate", negândite
s.a.m.d si mai ramâi cu 600 de fotografii. Bine, macar, ca
au iesit 3 bune! Un scenariu obisnuit, desi cifrele variaza de la
caz la caz. Acum însa urmeaza partea mai interesanta:din cele
3 "best of" photos o alegi pe cea mai buna, singura
care e completa, unica ce înglobeaza toate elementele care
consideri ca o fac sa fie cea mai buna, evident, dupa parerea ta,
tu fiind singurul om care alcatuieste "juriul" fotografiilor
tale. Dupa ce ai gasit-o ce vei face? Evident, o vei arata. Unul
din aspectele formidabile si specifice fotografiei este ca ea trebuie
aratata. Nu sunt facute pentru a fi mâncate, puse într-un
borcan pe raft la conservare sau plantate în pamânt
pentru a face alte fotografii, ci fotografiile au rolul de a fi
vazute, expuse ochilor altora. Deci fie ca o tiparesti la rezolutie
buna sau o trimiti prin e-mail, o vei arata. Cui? În cel mai
sigur caz camaradului tau cel mai bun, care îti apreciaza
munca si care stii ca întelege ceea ce îi arati. Entuziasmat,
îi arati fotografia si doresti sa afli parerea lui/ei. Îti
da raspunsul:"Nu-mi prea place!”... Stupoare. Frustrare.
Cum de nu îi place? Doar e totul acolo, e perfecta, e singura,
cea mai buna si mai ales, MIE îmi place foarte mult…
Exact acelasi lucru voiam sa îl spun si prin titlul ales
pentru acest articol. Desi o discutie despre gusturi pare irelevanta
pentru fotografie, tocmai despre aceasta e vorba.
Fotografiile se gusta, si se gusta vizual. Daca îti lasa un
gust bun în minte, îti plac iar daca îti displace
gustul lor, le vei respinge. Criteriile de analiza ale unei fotografii
sunt 100% proprii pentru fiecare persoana în parte. Evident
ca tie îti va placea orice creatie personala, pentru ca tu
o întelegi si e ceva ce vine din tine. Pâna la urma,
scrisul tau oribil îti place si îti spune ceva, pentru
ca doar tu îl descifrezi…!
Ceea ce îmi propun aici e desfintarea mitului de "îmi
place/nu îmi place” rostit de oricine, oricând
si în toate circumstantele. Vreau sa afirm ca, în spatele
acestor afirmatii, aparent simple, stau judecati subtile si procese
complexe de analiza care îsi au radacinile în subconstientul
privitorului. Verdictul de "îmi place” are deci
la baza, în mintea cuiva, o oarecare cântarire ce determina
un gust bun sau un gust amar…
Freeman a spus: "E vorba de perceptia privitorului. Daca vezi
una dintre fotografiile mele, nu stii care este metafora mea. Tu
vii cu experientele din viata ta si poti întelege imediat
metafora din foto, sau nu. Poti sa te uiti la imagine si sa spui
«chiar îmi place acea fotografie cu copacul. Pare asa
de viu, parca danseaza si asa mai departe…» Deci îti
place pentru motivele vizuale si e OK. Sau poate nu îti va
placea, si asa a OK. Doar sper ca nu vei întreba:"Ce
e asta?”
Orice fotograf si-a pus aceasta problema la un moment dat. Problema
perceperii diferite a fotografiilor lui de catre oameni diferiti.
Depinde mult de contextul în care este aratata, privita. Uneori
când dispare contextul, dispare si sensul imaginii, se pierde
întelesul ei, ea devenind astfel codata si se reduce doar
la insatisfactie sau satisfactie vizuala. Unele fotografii au nevoie
de explicatii ulterioare, sub forma de text, pentru ca privitorul
sa înteleaga conceptul expus.
Fotografiile lui Willy Ronis sau Robert Doisneau nu au ce cauta
în revista National Geographic, iar, spre exemplu, fotografii
underwater nu le vei gasi într-un catalog cu titlul "Desert
Photography". E vorba de cadrul expunerii. Si nu numai, e
vorba si de interesul altora pentru fotografiile tale. Fotografiile
au un impact diferit asupra unor oameni diferiti. Colectionari diferiti
au achizitionat fotografia lui Man Ray "Negru si alb",
si "Montparnasse" a lui Andreas Gursky, chiar daca ele
au fost cumparate fiecare la aproximativ acelasi pret, care este
de 600.000 $. În acest caz diferenta se face pe baza criteriului
vechi/actual. Factorii care conteaza, spre exemplu, la o licitatie
de fotografie sunt: raritatea, calitatea fotografiei (pastrarea),
interesul pentru tema fotografiei si posibilitatea de a fi unicat
sau nu. Acesti factori determina si interesul pentru o anumita fotografie.
Simone Klein, experta în fotografie, din Koln, spune de asemenea
ca un "dagerotip e doar unul, nu poate fi falsificat si de
aceea poate costa peste 500.000 lire sterline. Aici intervine interesul
istoric al cumparatorului. Cine cumpara asa ceva, nu va cumpara
Gursky, Kertesz sau Man Ray." (Ce crezi ca va spune atunci
de fotografia ta cea mai buna, de la începutul articolului??)
Voi încerca acum sa expun câteva criterii prin care
cineva se uita la o fotografie. Nu e lista completa, pentru ca asta
ar fi însemnat sa cunosc fiecare om în parte plus toate
criteriile fiecaruia. Nu ma refer la capacitatea cuiva de a analiza
si a întelege o fotografie, ci doar la acei posibili factori
care ar face pe cineva sa spuna "îmi place" sau
"nu îmi place". Desigur ca "îmi place"
sau "nu îmi place" poate însemna si "îmi
spune ceva" sau "nu îmi spune nimic", "înteleg"
sau "nu înteleg", "sunt de acord"
sau "nu sunt de acord" etc.
Factorii care intervin în "citirea" unei fotografii:
1. Câte stii despre fotograf? Daca e concurentul
tau, cel mai probabil e ca nu-ti va placea fotografia lui si vei
încerca sa-I gasesti puncte negre. Daca e vecinul tau, ti-e
cam indiferent ce a facut. Daca fotograful e sotul sau sotia ta,
îl/o vei încuraja si în mare parte, îti
va placea ceea ce face si stilul pe care merge. Daca e copilul tau,
tot ce fotografiaza e bine si frumos, chiar si ultima lui fotografie
despre care ti-a cerut parerea si pe care o tineai invers în
mâna…! Asadar gradul de cunoastere (sau de necunoastere)
al fotografului este un factor determinant. Exista si fotografii
anonime. Acolo nu se aplica acest criteriu.
2. Subiectivitatea proprie si relationarea cu locul, personajele
si anotimpul fotografiat. O fotografie cu o sfoara, care nici
nu e realizata estetic, nu îti va spune nimic tie sau vecinului
tau, însa pentru fotograful ce a imortalizat-o pe film înseamna
mult, pentru ca e sfoara ce I-a salvat viata, pe când încerca
sa fotografieze o cascada…Povestea din spatele fotografiei
e extrem de importanta în exprimarea interesului fata de o
fotografie. La fel, cuiva caruia îi place vara va considera
toate fotografiile cu iarna ca fiind "reci". Ce sa mai spunem de
o persoana, reprezentata în fotografie. Exemplul lui Roland
Barthes e cel mai potrivit în acest caz. El a gasit, rasfoind
printre fotografii vechi, o fotografie cu mama sa ce se stinsese
din viata, fotografie care i-a stârnit amintiri puternice.
Desi fotografia era foarte veche si stearsa, el spune "nu pot sa
arat fotografia din sera. Ea nu exista decât pentru mine.
Pentru dumneavoastra ea nu ar fii decât o fotografie indiferenta,
una din miile de manifestari ale acelui "oarecare"; el mai spune:
"... nu e nevoie sa-mi analizez emotia pentru a enumera diferitele
motive pe care le avem pentru a fi interesati de o fotografie; putem:
fie sa dorim obiectul, peisajul, trupul pe care-l reprezinta; fie
sa iubim sau sa fi iubit fiinta pe care ne-o prezinta spre recunoastere;
fie sa ne miram de ceea ce vedem; fie sa admiram sau sa discutam
performanta fotografului etc."
Tot la acest punct intra si acceptarea sau neacceptarea unei
teme anume, ceea ce, în cazul neacceptarii, duce la evitarea
din start a oricarei discutii si pareri. Unii peisagisti, poate,
vor considera fotografia publicitara drept artificiala, rece si
comerciala, iar o problema discutabila din punct de vedere etic
este tema nudului în fotografie. Este trist a observa cum,
prin acceptarea si abordarea temei nudului, s-a pierdut distinctia
dintre fotografie si pornografie! Desigur ca exista o limita, dar
daca limita si-o fixeaza fiecare, atunci nu mai este limita.
Ce consecinte va avea asupra unui tânar fotograf promitator,
de 14 sau 16 ani, dorinta lui de a realiza fotografii nud, pentru
ca asa a vazut el într-o revista foto...??? Evident
ca i s-a aprins dorinta, dar va asigur ca nu pentru compozitie,
lumina sau textura, ci pentru altceva.
3. Predispozitia sau aprecierea pentru o tehnica fotografica
anume: Poate fii alb-negru sau color, poate efectele de prelucrare
sau chiar granulatia, dar eu vreau sa ma limitez aici la clasificarea
digital sau film. Unora le place înca si azi filmul. Asta
datorita prea-fortatei digitalizari a vietii, din care rezulta o
ieftinire a experientelor, o reducere mentala cât si o prescurtare
a tot ceea ce facem. Putini realizeaza ca au devenit dependenti
de aparate – la fel cum în spitale poti trai legat
de aparate – iata ca si în viata de fiecare zi ne legam
de aparate, uneori inconstient. Astazi nu mai scriem cu stiloul
pe hârtie pentru ca scriem direct pe calculator. Azi nu mai
citim, tinând în mâna o carte pentru ca o citim
direct de pe calculator. Muzica azi se poate face si fara instrumente,
direct pe calculator. Nu mai scriem scrisori celor dragi pentru
ca trimitem "ieftinele” e-mailuri. Desenul se face tot pe
calculator cât si grafica se poate realiza astfel… Bine
ca activitati ca mâncatul si dormitul nu se pot face
pe calculator. Cel putin pâna acum... Prea multa comoditate
dauneaza experientelor de viata. Concluzionând, cineva va
avea, deci, o apreciere mai mare fata de o fotografie realizata
într-o anume tehnica.
4. Vârsta privitorului fotografiei. Îi arati
unui batrân o fotografie obisnuita cu un apus colorat si el
va remarca "Foarte frumos! Splendid! Bravo.” Arati aceeasi
fotografie unui tânar de 17 ani si te va întreba "E
prelucrata?”... Un profesor de fotografie din Bucuresti a
punctat bine, afirmând ca odata cu digitalizarea fotografiei,
aceasta si-a pierdut mult din credibilitate! Advertising-ul, ce
lucreaza cu fotografia, are mult de pierdut de pe urma acestui fapt.
Pâna si frumusetea cuvântului "fotografie” a disparut
pe plan digital unde toate sunt "imagini”. Ieftine
si banale imagini. Fara îndoiala ca nu conteaza tehnica, daca
faci o fotografie formidabila, însa cumva, digitalismul
a devenit un mod de gândire în fotografie si nu numai.
Tot legat de principiul vârstei, batrânii vor aprecia
mai degraba fotografia ce reprezinta peisaje, oameni sau animale
si nu vor sta prea mult în fata unei fotografii abstracte
sau colajelor digitale fotografice.
Persoanele mai în vârsta, cum ar fi: parinti, bunici,
strabunici, vor aprecia – de cele mai multe ori – o
fotografie color, deoarece ei au "crescut" numai cu fotografii
alb-negru! E important de retinut acest fapt. Ei s-au maturizat
cu o oarecare frustrare când, spre exemplu, ca si copii, au
primit de ziua lor o pereche de pantofi rosii, i-au încaltat
repede ca sa faca o fotografie care oricum "va iesi" alb-negru,
astfel încât pantofii râmaneau rosii doar în
mintea lor! (Vorbim despre oameni ce au trait în Romania,
unde fotografia color a ramas pentru mult timp un lux, înainte
de 1989.) Astazi însa se pot bucura de disponibilitatea fotografiei
color, care e peste tot si care a sosit ca sa nu le mai faca lor
zile alb-negre! Ciudat este, însa, ca în mijlocul intoxicatiei
de imagini în culori din ziua de azi, unii prefera înca
tipul alb-negru în fotografie.
5. "Coeficientul de recunoastere", denumit de mine astfel,
deoarece semnifica fenomenul prin care, ciudat, un fotograf cunoscut
face întotdeauna fotografii bune. FALS. Aceasta înseamna
ca desi poate face un rateu, fotografia lui e buna, pentru ca îi
poarta numele! Fenomenul este des întâlnit si în
România azi, dar aceasta orbire (desi vorbim de vizual...),
s-a aratat cu mult timp în urma în istoria artei, daca
ne gândim doar la Duchamp sau la Warhol. Inversa teoremei
de mai sus este ca "daca fotograful e un nume necunoscut sau amator,
fotografia lui devine dubioasa si nu mai e una veritabila, deci
este putin probabil sa îmi placa în final." Aceasta
manipulare constienta trebuie evitata daca mai dorim sa vorbim de
o noua generatie în fotografie.
6. Gradul de cultura si initierea privitorului în elemente
de istoria artei, istoria fotografiei, interpretare vizuala sau
principiile compozitiei. Cu unii oameni ai putea vorbi ore
în sir despre o singura fotografie iar pentru altii fotografiile
nu se ridica de la stadiul de "poze”fara valoare. Pozele reprezinta
acele "pseudo-imagini” care sunt aduse din vreo excursie la
mare sau la munte si în care majoritatea sunt "portrete de
grup” cu prieteni în pantaloni scurti pe lânga
vreun obiectiv turistic sau loc ce "pare fain”. Ma feresc
sa le numesc fotografii pentru ca asta ar însemna sa îl
jignesc pe Atget sau pe Nadar.
Acesta e un factor decisiv în exprimarea parerii cuiva asupra
unei fotografii. Exista sute de pagini web unde diversi fotografi
mai mult sau mai putin amatori îsi posteaza câte o fotografie
si alti "diversi”privitori, rude sau necunoscatori încep
sa îsi scrie parerile despre acea fotografie. Rezultatul?
O supa de idei si de pareri pe care daca le citesti în întregime,
nu mai stii nici tu daca îti place sau nu acea fotografie.
Astfel, unul da nota 10 iar altul nota 1, pentru ca s-a trezit suparat
azi.
Tocmai de aceea la concursurile fotografice serioase se stabilesc
criterii de jurizare precise si parametrii de clasificare pe care
se bazeaza decizia de a decora "cea mai buna fotografie”.
E vorba de o raportare comuna la un obiectiv, la o tema sau la un
scop urmarit. Altfel, fiecare membru al juriului va veni cu propria
sa parere si conceptie cu privire la o anumita fotografie participanta,
activitate din care ar rezulta mai degraba o cearta între
membrii juriului.
Fiecare nivel de aprofundare culturala-artistica a unui privitor
de fotografii devine un filtru prin care el priveste o
fotografie anume. Sa ne imaginam ca faci o fotografie alb-negru
cu doi îndragostiti, tinându-se de mâna într-un
parc, pe ploaie. Cineva cu o cultura fotografica va privi acea fotografie
amintindu-si de scoala franceza a fotografilor si de mari nume ale
fotografilor de strada. Cineva, însa, fara o cultura fotografica
sau notiuni de estetica vizuala, cel mai probabil îti va trânti
o remarca stupida cum ar fi: "Pacat ca nu e color…”(!)
Asadar acest factor important, care tine de gradul de educatie
în vizual, este determinant si hotarâtor. Una este sa
vezi o fotografie prin prisma istoriei curentelor fotografice, iar
alta este sa te uiti la o fotografie ca la o simpla imagine care
fie îti place, fie nu îti place. Un
regizor de film se va uita altfel la un film decât un spectator
obisnuit din sala cinematografului. Un compozitor va recunoaste
adevarata muzica iar un antrenor va privi altfel un meci de tenis.
Toate acestea pentru ca ei sunt mai adânc înradacinati
în acel domeniu.
În final, mentionez ca este posibil ca unul sau mai multe
din aceste filtre sa nu fie prezent/e într-un privitor, însa,
în orice caz el trage concluzia asupra unei fotografii
în functie de ceea ce este (în) persoana sa. Când
privitorul citeste imaginea intervin (toate) aceste criterii care
îi influenteaza perceptia citirii imaginii si exprimarea unei
pareri personale.
P.S. Ma întrebam: oare le-a placut articolul celor
ce l-au citit !?
|
